Add parallel Print Page Options

Şi totuşi Domnul, Dumnezeul nostru, S-a îndurat de noi, lăsându-ne câţiva oameni scăpaţi şi dându-ne un adăpost în locul Lui cel sfânt, ca să ne lumineze(A) ochii şi să ne dea puţină răsuflare în mijlocul robiei noastre. Căci(B) suntem robi, dar Dumnezeu(C) nu ne-a părăsit în robia noastră. A îndreptat spre noi bunăvoinţa(D) împăraţilor perşilor şi ei ne-au dat o nouă putere de viaţă, ca să putem zidi Casa Dumnezeului nostru şi să-i dregem dărâmăturile, făcându-ne astfel rost de un loc de adăpost(E) în Iuda şi la Ierusalim. 10 Acum, ce să mai zicem noi după aceste lucruri, Dumnezeule? Căci am părăsit poruncile Tale,

Read full chapter